Premiul „Horia D. Pitariu”

Laureații Premiului Horia Pitariu

Premiul "Horia Pitariu" este un premiu în valoare de 5.000 RON (în anii 2011, 2012 și 2013 a avut valoarea de 10.000 RON), oferit anual pentru cea mai bună cercetare publicată, din domeniul psihologiei muncii, industriale și organizaționale. Cercetarea trebuie să fie publicată sub formă de articol sau carte și trebuie să aducă o contribuție relevantă la stadiul cunoașterii în domeniul psihologiei muncii, industriale și organizaționale, a resurselor umane sau a științelor conexe.

Premiul este oferit cercetătorului sau echipei de cercetare care a publicat cercetarea respectivă. Este obligatoriu ca la momentul publicării, cercetătorul (sau, dacă este vorba despre o echipă, coordonatorul echipei) să aibă afilierea instituțională principală cu o instituție din România.

Premiul este oferit anual, la Conferința Națională a APIO, care se desfășoară de regulă în primăvară.

Premiul este adjudecat de o comisie de decernare, din care fac parte laureații acestui premiu din anii precedenți. Juriul este alcătuit din:

  • Președintele juriului: Paul Sarbescu
  • Ediția 2022: Zselyke Pap
  • Ediția 2021: Andrei Rusu & Ana-Maria Hojbotă
  • Ediția 2020: Daria Lupșa
  • Ediția 2019: Gabriel Fischmann
  • Ediția 2018: Delia Vîrgă
  • Ediția 2017: Smaranda Raluca Bogdan
  • Ediția 2016: Oana Maria Negru-Subtirica
  • Ediția 2015: Alina Maria Flestea
  • Ediția 2014: Simona Haivas
  • Ediția 2013: Paul Sarbescu
  • Ediția 2012: Oana C. Iederan (Fodor)
  • Ediția 2011: Coralia Sulea & Laurentiu Maricutoiu

Comisia analizează articolele de care are cunoștință și care sunt eligibile, conform rigorilor expuse mai sus.

APIO își rezervă dreptul de a nu acorda premiul în anii în care nu există publicații suficient de valoroase care să merite a fi premiate. În acești ani, APIO poate decide ca premiul să fie acordat pe considerente care țin de activitatea pentru întreaga carieră a unui psiholog român, sau poate decide să dea premiului altă destinație.

Rugăm toți membri APIO să ne înștiințeze dacă au cunoștință despre cercetări meritorii în domeniile de mai sus, pentru a putea fi luate în considerare. Încurajăm, de asemenea, toți autorii să ne semnaleze publicarea cercetărilor lor.

Doritorii sunt rugați să trimită aceste comunicări pe adresa secretar@apio.ro, împreună cu referința bibliografică exactă a cercetării și, pe cât posibil, cu o copie a acesteia.

Laureații Premiului Horia Pitariu

2025

Alina Daniela Ștefan

Alina Daniela Ștefan

Self-Leadership, Performance, and Life-Satisfaction: The Mediation Role of Flow at Work in a Three-Wave Study

2024

Andreea Corbeanu

Andreea Corbeanu

The Link between Burnout and Job Performance: A Meta-Analysis

2022

Zselyke Pap

Zselyke Pap

Perceptions of Customer Incivility, Job Satisfaction, Supervisor Support, and Participative Climate: A Multi-Level Approach

Pap, Z., Vîrgă, D., & Notelaers, G. (2021). Perceptions of Customer Incivility, Job Satisfaction, Supervisor Support, and Participative Climate: A Multi-Level Approach. Frontiers in Psychology, 4701.

2021

Andrei Rusu & Ana-Maria Hojbotă

Andrei Rusu & Ana-Maria Hojbotă

Membership change and group cognitive complexity: the moderating role of normative interventions

Hojbota, A. M., Rusu, A., Curseu, P. L., & Constantin, T. (2020). Membership change and group cognitive complexity: the moderating role of normative interventions. Knowledge Management Research & Practice, 1-10.

2020

Daria Lupșa

Daria Lupșa

Increasing psychological capital: A pre‐registered meta‐analysis of controlled interventions

Lupșa, D., Vîrga, D., Maricuțoiu, L. P., & Rusu, A. (2019). Increasing psychological capital: A pre‐registered meta‐analysis of controlled interventions. Applied Psychology, https://doi.org/10.1111/apps.12219.

2019

Gabriel Fischmann

Gabriel Fischmann

Qualitative job insecurity and in-role performance: a bidirectional longitudinal relationship?

Fischmann, G., De Witte, H., Sulea, C. & Iliescu, D. (2018). Qualitative job insecurity and in-role performance: a bidirectional longitudinal relationship? European Journal of Work and Organizational Psychology, 27(5), 603-615.

2018

Delia Vîrgă

Delia Vîrgă

The well-being of Romanian workers in Spain: Antecedents and moderators

Virga, D. & Iliescu, D. (2018). The well-being of Romanian workers in Spain: Antecedents and moderators. European Journal of Work and Organizational Psychology, 26(1), 149-159. https://doi.org/10.1080/1359432X.2016.1225728

2017

Smaranda Raluca Bogdan

Smaranda Raluca Bogdan

A meta-analysis of the association between anger and aggressive driving

Bogdan, S. R., Măirean, C., & Havârneanu, C. E. (2016). A meta-analysis of the association between anger and aggressive driving. Transportation Research part F: traffic psychology and behaviour, 42, 350-364.

2016

Oana Maria Negru-Subtirica

Oana Maria Negru-Subtirica

Developmental trajectories and reciprocal associations between career adaptability and vocational identity: A three-wave longitudinal study with adolescents

Negru-Subtirica O. M., Pop E. I., Crocetti E. (2015). Developmental trajectories and reciprocal associations between career adaptability and vocational identity: A three-wave longitudinal study with adolecents, Journal of Vocational Behaviour, 88, 131-142

2015

Alina Maria Flestea

Alina Maria Flestea

Multiple Team Membership: A Demand or Resource for Employees?

Pluut H., Flestea A. M., Curseu P.L. (2014). Multiple Team Membership: A Demand or Resource for Employees?. Group Dynamics: Theory Research and Practice, 4, 333-348

2014

Simona Haivas

Simona Haivas

Volunteer engagement and intention to quit from a self-determination theory perspective

Haivas S. M., Hofmans J. & Pepermans R. (2013). Volunteer engagement and intention to quit from a self-determination theory perspective, Journal of Applied Social Psychology, 43, 1869-1880

2013

Paul Sarbescu

Paul Sarbescu

Aggressive driving in Romania: Psychometrics Properties of the Driving Anger Expression Inventory

Sarbescu P. (2012).Aggresive driving in Romania: Psychometrics Properties of the Driving Anger Expression Inventory. Transportation Research Part F: Traffic Psychology and Behavior, 15, 556-564

2012

Oana C. Iederan (Fodor)

Oana C. Iederan (Fodor)

Cognitive representations of institutional change: Similarities and dissimilarities in the cognitive schema of entrepreneurs

Iederan (Fodor) O.C., Curseu P. L., Vermeulen P. A. M. & Geurts J. L. A. (2011). Cognitive representations of institutional change: Similarities and dissimilarities in the cognitive schema of entrepreneurs, Journal of Organizational Change Management, 24, 9-28

2011

Coralia Sulea & Laurentiu Maricutoiu

Coralia Sulea & Laurentiu Maricutoiu

Construction and validation of the Scale for the Evaluation of the Perception of Counterproductive Behaviors in Organizations (EPCBO)

Sulea C., Pitariu H. & Maricutoiu L. (2009). Construction and validation of the Scale for the Evaluation of the Perception of Counterproductive Behaviors in Organizations (EPCBO), Psihologia Resurselor Umane,[Psychology of Human Resources Journal], 7, 43-57

Rămâi la curent
cu noutățile APIO

Primești informații despre conferințe, workshop-uri și noutăți din domeniu, direct în inbox

apio

Asociația de Psihologie Industrială și Organizațională promovează știința și practica psihologiei în contextul organizațional din România.

© 2025. APIO. All rights reserved.

Privacy Policy

Terms and conditions

Cont IBAN:

RO09 BTRL 0440 1205 9213 60XX