Conferința APIO (24 - 26 mai 2018), la momentul bilanțului!
Confirmând o tradiție de 18 ani în organizarea acestor evenimente, comunitatea profesională a cercetătorilor și practicienilor români care activează în domeniul psihologiei industriale, organizaționale și resurselor umane, s-a reunit din nou pentru a celebra cunoașterea și practica profesională fundamentată științific. S-a creat din nou un mediu de expertiză, un ”laborator temporar” în care s-au descris contexte și probleme organizaționale, s-au propus strategii de diagnostic și s-au avansat diferite soluții de optimizare a activității organizaționale, totul în acord cu cele mai noi date ale cercetării științifice (evidence based) și cu nevoia de a oferi soluții practice, adaptate nevoilor organizațiilor românești.
Vom reveni în următoarele zile cu mesaje și cu fotografii pentru a rememora împreună principalele momente ale acestei manifestări științifice: discursul keynote speaker a invitatului nostru special (Patricia Delhomme), prezentări de tip state of the art (Filaret Sintion, Dragoș Iliescu si Paul Sarbescu), workshop-urile pre-conferință (Cristian Opariuc-Dan, Delia Vîrgă, George Gunnesch Luca, Ciprian Raulea, Adrian-Tudor Brate, Mihaela Man, Adrian Rosan), lucrările pe secțiuni (comunicări orale sau postere), acordarea premiilor „Horia D. Pitariu” etc.
Împreună formăm o comunitate profesională puternică, dispusă să răspundă provocărilor profesionale ale societăţii în care trăim și interesată promovarea cercetării științifică, de testarea/ validarea și implementarea unor practici psihologice profesioniste în organizații, în acord cu datele cercetării ştiinţifice (evidence based practice).
Vă mulțumim pentru participarea la lucrările Conferinței APIO și pentru implicarea în activitățile Asociației de Psihologie Industrială și Organizațională (APIO) și vă invităm să fiți mereu aproape de informațiile relevate legate de activitatea asociației, pe pagina de web (http://www.apio.ro/) sau pe pagina de Facebook a APIO (https://goo.gl/y8sbeH).
În numele Comitetului de organizarea Conferinței APIO 2018,
cu recunoștință,
Ticu CONSTATIN