Tendințe pentru 2018 în domeniul psihologiei industriale și organizaționale
La începutul anului, Biroul Administrativ al Societății pentru Psihologie Industrială și Organizațională (SIOP), Divizia a XIV-a a Asociației Psihologilor Americani, a publicat lista celor mai importante zece teme de interes pentru psihologii din companiile americane pentru anul 2018. Clasamentul a fost elaborat pe baza centralizării răspunsurilor a peste 800 de membri ai SIOP, solicitaţi să anticipe tendințele acestui an în domeniul cercetării și intervenției organizaționale.
Conform predicțiilor realizate de participanții la sondaj, angajatorii și specialiștii în resurse umane se vor confrunta în anul 2018, printre altele, cu gestiunea diversității la locul de muncă, cu atragerea și păstrarea angajaților care fac parte din generația Y, cu spectrul automatizării și utilizării inteligenței artificiale, ori cu presiunea integrării unor metode analitice complexe în fundamentarea deciziilor manageriale.
Dacă majoritatea temelor enumerate anterior s-au impus și în topurile realizate de SIOP în anul 2017 și anterior, în 2016 și 2015, interesantă este apariția unei problematici, intrată acum pentru prima dată în acest clasament, însă ajunsă direct pe primul loc în 2018: hărțuirea sexuală la locul de muncă. Se pare că, scandalurile care au afectat anul trecut industria americană de divertisment, și care au generat ample campanii pe rețelele de socializare, au ajuns și în atenția specialiștilor în psihologie industrială și organizațională. Preocupările legate de acest subiect se organizează în jurul înțelegerii culturilor organizaționale în care apar și se perpetuează acest fenomen, precum și a nevoii de reglementare a comportamentelor angajaților, în vederea prevenirii și gestionării situațiilor de hărțuire sexuală.
Cele zece teme de interes care au rezultat în urma sondajului sunt, în ordinea descrescătoare a importanței, următoarele:
10. Munca “la cerere” și munca pe bază de contract - alternative la modelul tradițional de lucru
9. Automatizarea posturilor și sarcinilor profesionale
8. Selecția, formarea, dezvoltarea profesională și păstrarea angajaților membri ai generației Y
7. Adaptarea și îmbunătățirea practicilor de leadership la noile cerințe ale pieței muncii
6. Sisteme de selecție algoritmică și utilizarea metodelor analitice în deciziile organizaționale
5. Schimbarea modului în care angajații preferă să lucreze, adoptarea de programe de muncă flexibile sau a muncii de la distanță, integrarea de noi tehnologii
4. Rolul inteligenței artificiale și învățării automate în mediul organizațional pentru evaluarea personalității și comportamentului angajaților
3. Echilibrul dintre viața personală și cea profesională și starea de bine a angajaților
2. Diversitate, incluziune, echitate în deciziile legate de selecția și motivarea personalului
1. Gestionarea comportamentelor de hărțuire sexuală la locul de muncă
Mai multe detalii despre acest raport puteti găsi aici: http://www.siop.org/article_view.aspx?article=1766
Redactat de dr. Ana-Maria Hojbotă